În acest articol vom explica ce sunt tratamentele anti-aging (anti-îmbătrânire), cum ajută ele, ce tipuri de ingrediente destinate încetinirii îmbătrânirii aspectului pielii există și care sunt tipurile principale de proceduri folosite pentru tratamentele de anti-îmbătrânire.
Cuprins articol:
- Ce sunt tratamentele anti-aging (anti-îmbătrânire)?
- Ce este senescența?
- Cum poți încetini apariția semnelor senescenței?
- Care sunt beneficiile tratamentelor anti-aging?
- Ce tipuri de ingrediente active benefice tratamentului anti-aging există?
- Ce proceduri anti-aging există?
- Concluzie articol
Ce sunt tratamentele anti-aging (anti-îmbătrânire)?
Tratamentele anti-aging, sau tratamente anti-îmbătrânire cum mai sunt denumite, se referă la totalitatea metodelor și intervențiilor menite să întârzie apariția semnelor de îmbătrânire a corpului uman. Scopul acestor metode de tratament este de a menține și chiar îmbunătăți starea de sănătate și aspectul fizic, cat și de a combate semnele îmbătrânirii care apar o dată cu trecerea timpului.
Trebuie totuși să pornim de la premisa că îmbătrânirea celulară este normală și reprezintă cursul firesc al evoluției noastre. Prin urmare, orice strategie anti-aging abordăm, ar fi ideal de luat în considerare ca modificările pe care le aducem să nu determine o transformare nefirească a aspectului nostru.
Ce este senescența?
Senescența reprezintă procesul fiziologic de îmbătrânire al tuturor organismelor vii, inclusiv a omului. Este un continuum natural și inevitabil de schimbări fizice, psihice și sociale ce au loc o dată cu înaintarea în vârstă.
Cum poți încetini apariția semnelor senescenței?
Încetinirea apariției semnelor senescenței poate fi realizată prin următoarele moduri:
- Un stil de viață sănătos
- Reducerea stresului
- Reducerea sau evitarea fumatului
- Menținerea unei diete sănătoase
- Practicarea exercițiilor fizice regulate
- Relaxare și mindfulness
- Un somn odihnitor
Să nu uităm că soarele, și în noile studii medicale chiar și poluarea, sunt mari contributori la îmbătrânirea pielii, producând elastoză cutanată, pete pigmentare și riduri. Astfel că ar fi ideal să iei în considerare să petreci o parte din timpul liber în natură, la aer curat și să utilizezi cu rigurozitate metodele de fotoprotecție.
Pe lângă practicarea unui stil de viață sănătos, o nouă direcție pentru încetinirea apariției semnelor senescenței în medicină și în dermatologie este reprezentată de tratamentele anti-aging.
Care sunt beneficiile tratamentelor anti-aging?
Beneficiile tratamentelor anti-aging sunt sunt următoarele:
- Uniformizarea texturii tenului
- Creșterea nivelului de hidratare
- Reducerea petelor pigmentare de vârstă
- Diminuarea liniilor fine și estomparea ridurilor
- Îmbunătățirea fermității pielii și lifting
- Topirea tesutului adipos în exces și redefinirea conturului feței
Ce tipuri de ingrediente active benefice tratamentului anti-aging există?
Există o serie de ingrediente active care au o capacitate dovedită prin studii clinice de a ameliora aspectul pielii și care au roluri specifice și benefice în tratamentul anti aging. Conform studiului Relevant Topical Skin Care Products for Prevention and Treatment of Aging Skin publicat în “Facial Plastic Surgery Clinics North America” în 2019, iată principalele tipuri de ingrediente active care sunt benefice tratamentului anti-aging:
- Retinoizi: Retinoizii derivați ai vitaminei A au rolul de a stimula regenerarea celulară, de a îmbunătăți textura pielii și de a diminua sau reduce apariția ridurilor fine și a petelor pigmentare. Pe piață există mai multe produse care conțin retinoizi în diverse concentrații, unele dintre acestea eliberându-se doar pe bază de prescripție medicală.
- Acidul hialuronic: Acidul hialuronic este un compus care este prezent în mod natural în piele și articulații. Acidul hialuronic este menit să rețină apa la nivel celular, astfel încât să mențină starea de hidratare.
- Vitamina C: Vitamina C este un puternic antioxidant care combate stresul oxidativ la care sunt supuse celulele pielii noastre în timpul expunerii la soare sau în timpul inflamației. Vitamina C stimulează producția de colagen, contribuind la un ten mai luminos și mai ferm.
- Niacinamida: Niacinamida este o formă a vitaminei B3 care limitează răspândirea melaninei (pigmentului) în stratul superficial al pielii. Niacinamida ajuta la reducerea petelor pigmentare, calmează roșeața și diminuează porii.
- Acidul glicolic: Acidul glicolic este un alfa-hidroxiacid (AHA) care determină o piele mai luminoasă și mai netedă prin efectul sau exfoliant de îndepărtare a celulelor moarte.
După ce te asiguri că ai lucrat la îmbunătățirea stilului tău de viață, poți trece la pasul următor, acela de a introduce în rutina ta de îngrijire produse cu ingrediente active special destinate încetinirii îmbătrânirii aspectului pielii tale.
Ce proceduri anti-aging există?
Există o gamă largă de proceduri anti-aging de rejuvenare, care pot fi de la minim invazive până la liftinguri chirurgicale complexe. Iată o lista cu cele mai populare proceduri anti-aging:
- Injectare de biostimulatoare (acid poli-L-lactic): Injectarea de biostimulatoare (acid poli-L-lactic) reprezintă o metodă minim invazivă de stimulare a producției de colagen cu efect de durată, care permite corectarea ridurilor și oferă fermitate pielii fără a adăuga volum. La ora actuală, este în topul preferințelor medicilor dermatologi, când vine vorba de terapii antiaging, deoarece oferă un rezultat extrem de natural.
- Injectare de acid hialuronic: Acidul hialuronic este un filler dermic, adică o substanță care are rolul de a umple ridurile și șanțurile feței ce se adâncesc o dată cu înaintarea în vârstă. Totodată oferă un efect de lifting la nivelul pomeților și de corectare a conturului feței.
- Injectare de toxină botulinică: Injectările de toxină botulinică sunt utilizate pentru reducerea temporară și prevenirea apariției ridurilor și liniilor fine, în special cele de expresie din etajul superior al feței.
- Microneedling: Microneedling-ul este o procedură non-chirurgicală cu microace, ce perforează controlat pielea pentru a crea microcanale. Aceste microcanale permit pasajul substanțelor active la nivelul dermului, unde se poate stimula sinteza de colagen, regenerarea tisulară, depigmentarea petelor de vârstă și diminuarea ridurilor fine.
- Mezoterapie: Mezoterapia este o procedură neinvazivă care presupune injectarea printr-un nanoac a unui cocktail de substanțe prin care se poate obține o îmbunătățire a aspectului cearcănelor și un ten mai luminos cu o textură mai uniformă.
- PRP: PRP, cunoscută și sub numele de “terapia vampir”, este o procedură dermatologică non-chirurgicală, care utilizează plasmă bogată în trombocite, prelevată din sângele pacienților, pentru a îmbunătăți textura și aspectul pielii. Plasma poate fi administrată prin cele 2 metode menționate anterior: mezoterapie sau microneedling pe zone precum scalp, față, decolteu, mâini.
- Peeling chimic: Peeling-ul chimic presupune aplicarea de acizi exfolianți (acid salicilic, acid glicolic, acid mandelic, acid tricloracetic, etc) în concentrații diferite în funcție de tipul de peeling care este indicat (superficial/mediu/profund). Se îndepărtează astfel stratul superior al pielii și se obține o reducere a pigmentației și a ridurilor.
- Radiofrecvență: Radiofrecvența este o procedură extrem de relaxantă pentru pacienți care presupune încălzirea țesutului adipos și distrugerea celulelor de grăsime printr-un aparat cu un capăt asemănător unui ecograf. Aceasta procedura este aliatul împotriva laxității pielii și a grăsimii în excex.
- Vitaminoterapia: Poți completa orice vizită în clinică de o perfuzie cu vitamine, care să îți stimuleze sănătatea pielii, a părului și unghiilor, să dea un boost de imunitate, să susțină sănătatea oaselor, să combată înflamația și să compenseze o posibilă deficiență nutrițională.
Concluzie articol
Este ideal să consulți un medic dermatolog înainte de a începe o rutină anti-aging, deoarece acesta poate să te îndrume în alegerea produselor potrivite pentru nevoile tale individuale. Amintește-ți că orice tratament anti-aging alegi necesită răbdare, rezultatele sunt vizibile în timp, iar consecvența este cheia succesului.
Cu o atitudine pozitivă, o nutriție echilibrată și un stil de viață sănătos completate de îngrijirea susținută, corectă și eficientă a pielii tale, frumusețea ta poate străluci la orice vârstă atât din interior cât și din exterior.
Nu este niciodată prea devreme să îmbătrânești elegant!
Programează-te acum
Completează formularul de mai jos și te vom contacta pentru stabilirea detaliilor programării solicitate